Căutare comunitate
și district

Hristos a înviat!

21.04.2019

Învierea Domnului Isus Hristos a fost trăită cu mare bucurie în comunitatea din București prin Serviciul Divin sărbătoresc ținut de apostolul Vasile Cone.
 
/api/media/480668/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=e68f0e74575cd737b323b9dfee00f2e1%3A1743252696%3A7473362&width=1500
/api/media/480669/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=a2f75bb4eb46c004b2387a61ea576939%3A1743252696%3A9426843&width=1500
/api/media/480670/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=4c417259b69357edb571a83d168725e7%3A1743252696%3A5912098&width=1500
/api/media/480671/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=5baf1707fd6b8a3beec8d3b72b188b48%3A1743252696%3A4879863&width=1500
/api/media/480672/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=a8804521c0848e12e16687bea746d0ee%3A1743252696%3A2515456&width=1500
/api/media/480673/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=38c04e03ac242ff413d5013255a18902%3A1743252696%3A7729316&width=1500
/api/media/480674/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=69aa586c157dfd2dcf27f49edb9270d8%3A1743252696%3A9481216&width=1500
/api/media/480675/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=38bfba7494970389eaef98e86dc1c979%3A1743252696%3A396717&width=1500
 

Sărbătoarea sfântă de Paște a fost împlinită pentru comunitatea fraților și surorilor de credință din București, care au putut simți Învierea Domnului într-o comuniune binecuvântată împreună cu apostolul Cone, conducătorul Serviciului Divin festiv.

Vestea bucuroasă „Hristos a înviat!” a fost cântecul de deschidere al Serviciului Divin. Isus Hristos trăiește!

Lectura biblică citită la începutul Serviciului Divin a fost din Ioan 20, 1-10. 19-23.

Cuvântul adus de apostol din Sfânta Scriptură pentru predică, a fost din Luca capitolul 24, versetele 46-48:

„Și [Isus] le-a zis: „Așa este scris și așa trebuia să pătimescă Hristos și să învieze a treia zi dintre cei morți. Și să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestor lucruri.”

„Vestea Învierii Domnului ne-a umplut inimile în această dimineață” a spus apostolul în deschiderea Serviciului Divin. Învierea lui Isus Hristos rămâne punctul central al credinței creștine. El a biruit moartea și mormântul pentru fiecare păcătos din această lume. Vinerea Mare a fost un moment de răscruce pentru întreaga creștinătate și întreaga omenire, pentru unii a fost sfârșitul, pentru alții a fost un nou început. Învierea aduce o nouă perspectivă în viața fiecăruia dintre noi, ne dă un alt orizont. Învierea înseamnă lepădarea tuturor slăbiciunilor și nedesăvârșirilor și îmbrăcarea cu trupul slavei, cu care Domnul s-a arătat în mijlocul ucenicilor, aducându-le pace. „Ziua Învierii este ziua în care Domnul vine în mijlocul nostru și ne spune: „Pace vouă!” Acolo unde este pace, acolo perspectiva este cu adevărat schimbată”, a spus apostolul Cone.  Hristos a venit să aducă lumina în întunericul din viața omului.

Fiecare pas pe care Domnul l-a făcut, l-a făcut pentru a mângâia, pentru a ridica, pentru a readuce nădejdea în inimile deznădăjduite. Dacă trecerea noastră prin viață va fi un semn al existenței noastre în Hristos, plin de dragoste, atunci și semenii noștri vor simți aceasta. Domnul ne spune astăzi, în ziua Învierii, că nimic nu ne poate opri din calea biruinței spre viață. El vrea mereu să ne ofere pacea Lui atunci când ne adună la altarul Său sfânt. Necazurile și suferințele vieții nu ne pot tulbura nădejdea Învierii alături de Isus Hristos.

Dumnezeu a iubit atât de mult oamenii încât l-a dat pe singurul Său Fiu la moarte, pentru ca toți cei ce cred în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. „În jerfa lui Isus Hristos s-a arătat dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu față de această lume păcătoasă”, a spus apostolul. Dorința Tatălui ceresc a fost de a salva această lume care mergea spre întuneric și pierzanie. Domnul înviat s-a arătat după Înviere ca să spulbere din inimi orice îndoială, să deschidă oamenilor perspectiva Împărăției cerurilor, care era închisă din cauza păcatului. Ucenicii au recunoscut, prin Învierea Domnului, biruința vieții asupra morții, al binelui asupra răului, a iubirii asupra urii, a adevărului asupra minciunii, au recunoscut că El este Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic și viu. Dumnezeu este lângă cel credincios și avem posibilitatea de a-l recunoaște prin acțiunile Sale, uneori prin ceea ce fac semenii noștri pentru noi, printr-o mână întinsă la nevoie sau un cuvânt de mângâiere. La fel cum ucenicii au putut vedea biruința Domnului prin învierea Lui, și noi putem astăzi vedea prin ochii sufletului că Hristos vrea să împartă cu cel păcătos și slab biruința Lui asupra morții și mormântului. „Atâta timp cât credința este vie, nimeni nu este pierdut”, a subliniat apostolul Cone. Domnul nu ne părăsește nici în cele mai grele momente ale vieții.

Noi trebuie să mărturisim Învierea lui Isus Hristos, să arătăm că Hristos este viu și veșnic și lucrarea Lui merge mai departe. Vrem să ducem mai departe această veste. Apostolatul reprezintă împlinirea cuvintelor lui Isus Hristos în această perioadă din urmă. Domnul rămâne biruitor și noi vrem să aducem această mărturie ca cea mai frumoasă dovadă ca suntem copii ai lui Dumnezeu. „Când poți să-l mărturisești pe Domnul prin însăși viața ta, atunci înseamnă că ți-ai îndeplinit menirea pe care Domnul ți-a dat-o aici, pe pământ”, au fost cuvintele apostolului către toți cei prezenți. „Prin încredere în Înviere niciun obstacol nu poate să stea în calea desăvârșirii sufletului... vestea Învierii trebuie să se răspândească până la marginea lumii... Domnul este viu și vrea să fie în mijlocul nostru necondiționat... Fără Înviere credința este pierdută”, a încheiat apostolul Cone predica sa.

Au conslujit prezbiterii districtuali Omăt și Constantinescu.

La sfârșitul Servicului Divin de Înviere, toți participanții au sărbătorit cu bucurie Paștele Domnului print-o masă festivă comună, cu ouă roșii și cozonac.