Căutare comunitate
și district

Jertfa de mulțumire

10.10.2021

În ziua de duminică, 10.10.2021, toate comunitățile din România și Republica Moldova au sărbătorit cu bucurie și recunoștință Serviciul Divin cu jertfa de mulțumire. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binefaceri și ne exprimăm recunoștința prin slavă, jertfă și respect pentru Creație.
 
/api/media/518606/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=f68426dbf858d72c00225507f203e1a1%3A1669642938%3A9490419&width=1500
/api/media/518607/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=0ba96adfcc578eb030f8cc0af60982cc%3A1669642938%3A5410642&width=1500
/api/media/518608/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=bea6043eb052b6e0dcf3d6c43176f9d0%3A1669642938%3A9156451&width=1500
/api/media/518609/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=83e3b32f2a5d03cf53f63fdad70050f4%3A1669642938%3A895176&width=1500
/api/media/518610/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=6208c1f3bb5ef7cf704dcb3966c5eddc%3A1669642938%3A2796111&width=1500
/api/media/518611/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=f258cc103804bd29413a06ae9119f56c%3A1669642938%3A4564430&width=1500
/api/media/518612/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=e61aa7ae7da083e1f0c84e8a6b851d19%3A1669642938%3A5013791&width=1500
/api/media/518613/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=662bdaeb4aad8bb2b3323be638abf927%3A1669642938%3A4279958&width=1500
 

Cuvântul slujit de la altar a fost din Geneza capitolul 2, versetul 3: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse.”

Apostolul Cone a transmis mulțumiri din toată inima tuturor pentru toate jertfele aduse în comunități cu prilejul sărbătoririi zilei Jertfei de recunoștință.

Indiferent de vremuri, grele sau ușoare, să nu uităm de binefacerile lui Dumnezeu. Îi aducem slavă și mulțumire lui Dumnezeu, Tatăl, Creatorul cerului și al pământului – El veghează fidel peste Creația Lui. Lui Dumnezeu, Fiul, originea mântuirii noastre, îi mulțumim că ne-a deschis Împărăția lui Dumnezeu prin jertfa și învierea Lui. El a întemeia Biserica și și-a trimis apostolii. Iar pe Dumnezeu, Sfântul Duh, îl slăvim, pentru că ne-a făcut o nouă făptură în Hristos și ne sfințește pentru comuniunea veșnică cu Dumnezeu.

Recunoștința față de Dumnezeu, Creatorul, o exprimăm în diferite moduri. Îl slăvim și îi mulțumim întâi prin rugăciune și cântec, dar și prin jertfe. Știm că ceea ce avem se datorează în primul rând harului Său și îi mulțumim pentru aceasta. Ne manifestăm dragostea prin faptul ca îi dedicăm o parte a timpului și a venitului nostru. Astfel de jertfe dovedesc libertatea noastră – nu suntem nici sclavi ai timpului, nici ai banului.

Mesajul primit pentru toți de la apostolul Cone a fost sublinierea faptului că valoarea unui om nu este dată de bunurile dobândite, ci de capacitatea lui de a dărui.

Vrem să respectăm lucrarea Creatorului. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Lui. Toți oamenii sunt egali, au aceeași valoare. Tuturor – femei, bărbați, copii – le datorăm același respect, indiferent de origine și statut social. Isus spune, în regula de aur, cum să ne purtăm față de semenii noștri. Iar pentru a sublinia importanța pe care o acordă acestei reguli, mai spune că Dumnezeu ne va trata așa cum îi tratăm noi pe alții. Îi mulțumim Creatorului pământului, purtându-ne cu dragoste și înțelepciune. Conștienți fiind de răspunderea noastră față de generațiile viitoare, să avem grijă să nu exploatăm în exces resursele naturale.

După ce Dumnezeu i-a încredințat pământul omului, i-a poruncit să îl lucreze. Astfel că omul lucrează și îngrijește pământul din recunoștință față de Creator. Cu recunoștință față de Creator, dorim să contribuim, prin munca noastră, la binele comun.

Cuvântul biblic le spune oamenilor să se odihnească o dată pe săptămână, să observe lucrarea lui Dumnezeu și să îl slăvească.

Mulțumirea și recunoștința ne-o dovedim și prin puterea și dorința noastră de a jerfi cu bucurie. Jertfa de mulțumire 2021 vine în beneficiul fundației NAK-Diakonia, fundația de ajutorare și promovare a Bisericii Nouapostolice. NAK-Diakonia ajută creștini nouapostolici aflați în situații de urgență și catastrofe. Ea susține formarea și perfecționarea și vine în sprijinul proiectelor bisericești din întreaga zonă de lucru a apostolului nostru districtual.

Dumnezeu oferă dragoste, ajutor, har și binecuvântare și primește cu bucurie recunoștința și credința noastră vie.