Căutare comunitate
și district

Serviciul Divin de Crăciun

25.12.2020

Comunitatea din București a putut trăi Serviciul Divin de Crăciun împreună cu apostolul Vasile Cone.
 
/api/media/509799/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=c62ca63c059d7658b6c9b1386c62a7bb%3A1743273362%3A3502316&width=1500
/api/media/509800/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=7e76e2d20e73c1a28ee5053d4aab9663%3A1743273362%3A6404777&width=1500
/api/media/509801/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=96f4a64e2fe0a64385e79db43e876fc0%3A1743273362%3A8459643&width=1500
/api/media/509802/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=4609ae0fe14714e7d8009cf18a811d7d%3A1743273362%3A8991272&width=1500
/api/media/509803/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=bbf40e56fb3f7740619b8ad94bf76c36%3A1743273362%3A4746372&width=1500
/api/media/509804/process?crop=fixwidth&filetype=jpg&height=1500&token=a2d1f2a456ba0b6ae8495761b4993339%3A1743273362%3A7935156&width=1500
 

Vineri, 25 decembrie, apostolul Vasile Cone a ținut Serviciul Divin de Crăciun în comunitatea București. Acest Serviciu Divin, care a fost transmis și pe internet, a fost nevoie sa fie ținut în condiții sporite de protecție a participanților la acest eveniment, din cauza pandemiei cu coronavirus, cei prezenți fiind nevoiți să poarte mască și să păstreze distanța fizică între ei.

La începutul Serviciului Divin apostolul Cone a adus salutările apostolului districtual Zbinden.

Cuvântul folosit la Serviciul Divin a fost din Ioan, capitolul 1, versetul 9:

,,Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume.”

 Lectura biblică a fost citită din Isaia 9, 6-7 și Galateni 4, 4-7.

În deschiderea Serviciului Divin apostolul a subliniat dovada dragostei lui Dumnezeu care a făcut posibilă această întâlnire, El fiind Cel care ne-a însoțit și ne călăuzește. În această dimineață de sărbătoare, venind la Biserică, am putut observa cu toții liniștea străzilor, oamenii stau în familie sau la Biserică. Este frumos atunci când îl căutăm pe Dumnezeu în rugăciune și in Cuvântul Lui. Această sărbătoare a Nașterii Domnului trebuie să ne conducă pe toți în propriile noastre inimi, să vedem cu adevărat dacă Isus Hristos este născut în sufletul nostru și dacă ieslea sufletului nostru este un lăcaș primitor pentru Domnul. Pacea lui Dumnezeu este o stare pe care ne-o transmite propriul nostru suflet, este o pace care ne pune într-o legătură binecuvântată cu cel de lângă noi si cu Dumnezeu – a spus apostolul.

Mesajul cuvântului de astăzi este: Hristos ne luminează, El este Lumina lumii, El este și trebuie să rămână Lumină pentru sufletele noastre.

Creștinii din toată lumea sărbătoresc astăzi nașterea lui Isus. În funcție de unde locuiesc, ei sărbătoresc Crăciunul în gerul iernii sau în toiul verii. Unii trăiesc cu belșug, alții în neajunsuri și lipsuri. Unii sunt înconjurați de o mare familie, alții nu au pe nimeni. Însă bucuria Crăciunului este pentru toți la fel, pentru că se bazează pe o credință comună: Dumnezeu este dragoste, El și-a trimis Fiul pe pământ ca să ne aducă mântuirea. Prin Nașterea lui Isus Hristos n-i s-a revelat Lumina adevărată care are menirea de a ne dezvălui pe Dumnezeu așa cum este El, Dumnezeul dragostei. Fiecare om de pe pământ, indiferent unde se află sau cum trăiește, trebuie să simtă în inima lui că Dumnezeu ne iubește necondiționat și dorește ca toții oamenii să ajungă la mântuire.

Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să le dezvăluie oamenilor în lumina Lui, adevărata natură a lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel atotputernic, pentru care nimic nu este imposibil. El este Tatăl, care veghează peste noi. Este iubire, har și milă. Isus a arătat că Dumnezeu îi iubește pe toți, fără excepții. Chiar și pe cei ignorați, disprețuiți sau respinși de societate. El se îngrijorează de cei săraci, de văduve, copii, femei, străini, răufăcători și cei respinși de societate. Viața lui Isus dovedește solidaritate cu toți oamenii, în special cu cei aflați în suferință. Ca mic copil, El a cunoscut soarta refugiaților. Astăzi avem multe situații în întrega lume când oamenii trebuie să fugă din propria lor țară pentru a-și salva viața. Isus înțelege aceste situații. El a cunoscut foamea, durerea, batjocura, suferința și moartea.

Atunci când Isus a venit pe pământ nu le-a promis oamenilor prosperitate, ci că El va rămâne lângă fiecare copil credincios, lângă fiecare creștin care își pune nădejdea în El și pe care nu-l va abandona.

Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să trăim acest sentiment, să-l experimentăm printr-o credință vie și sinceră, altfel ne vom împovăra peste măsură în eșec. Când omul îi rămâne credicios și fidel lui Dumnezeu, El îl însoțește în fiecare împrejurare a vieții.

La sărbătoarea Crăciunului de astăzi trebuie să ne bucurăm, mai mult ca oricând, că nu suntem singuri. Lumina binefăcătoare a prezenței lui Isus în viața noastră trebuie să fie și o lumină care ne motivează în a-l urma pe Domnul. Evanghelia lui Isus luminează și în viața noastră, cu o lumină binefăcătoare.

Domnul a venit ca să ne elibereze de toate poverile, de tot ce ne poate împiedica pe calea spre Împărăția lui Dumnezeu, El rămâne Lumină veșnică pentru fiecare credincios. Sufletul omului trebuie să rămână în această lumină pentru că el nu trăiește veșnic pe acest pământ.

Isus ne învață să ne cunoaștem pe noi înșine, să știm dacă acționăm corect sau greșit. Acolo unde este lumină, lucrurile se disting foarte clar, unde este întuneric ne rătăcim. Asta se întâmplă și în viața reală. Când Isus este Lumină în sufletul nostru, avem posibiliatea de a vedea foarte bine granița dintre bine și rău.

Isus așteaptă de la ai Săi să fie o lumină în lume. Atât soarele cât și luna luminează pământul, dar într-un mod diferit. În timp ce luna doar reflectă lumina soarelui, soarele este adevărata lumină. Pentru a-i lumina pe semeni, putem reflecta lumina lui Hristos, vorbindu-le despre Evanghelie prin viața noastră în credință. Însă mărturia noastră va avea mai mare efect dacă lumina lui Hristos chiar trăiește în noi. Să nu oprim aceasă lumină, să ducem mai departe această flacără și să rămânem și noi în această Lumină în această lume a întunericului și provocărilor. Când Domnul va reveni, vom fi adunați cu toții în marea lumină a dragostei lui Hristos, a subliniat apostolul Cone la încheierea predicii sale.

Au fost chemați la conslujire prezbiterii districtuali Radu Omăt și Viorel Constantinescu.

După anunțul iertării păcatelor și sărbătorirea Sfintei Cine prin trupul și sângele Domnului, Serviciul Divin festiv de Crăciun s-a încheiat cu rugăciunea de final.

Apostolul Vasile Cone i-a întărit pe toții participanții la această zi de sărbătoare prin salutul și urările sale de binecuvântare.