Cuvântul slujit de Apostol din Sfânta Scriptură a fost din Ioan, capitolul 17, versetele 20 și 21:
„Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”
Participarea la Serviciul Divin este un har pentru toți cei care îl caută pe Dumnezeu. Chiar dacă nevoile vieții lumești ne solicită multe eforturi nu trebuie să uităm că și sufletul nostru are nevoie de hrană, de harul și dragostea lui Dumnezeu prin care El ne arată țelul nostru: Împărăția cerului. Ce i-ar folosi omului să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul? În casa lui Dumnezeu ne regăsim pe noi și pe Domnul și primim puterea să transmitem acest mesaj și celorlalți. Când trăim sub cupola dragostei lui Dumnezeu pașii noștri devin mult mai siguri.
Unitatea în Hristos este o putere care ne face credibili în fața semenilor noștri. Hristos nu poate fi împărțit, El rămâne indivizibil într-o unitate cu Tatăl și Dumnezeu Sfântul duh și cu toți cei care îl acceptă așa cum El s-a revelat sufletelor noastre.
Hristos continuă să se roage și fiecare dintre noi suntem în rugăciunile Lui. Trimiterea rostită de Domnul nu se referă doar la apostoli, fiecare copil de Dumnezeu este un trimis al Domnului pentru că tot ceea ce este unit cu Dumnezeu trebuie să-l reflecte pe Dumnezeu în această lume și mai departe. Am primit un duh de la Dumnezeu care să-l mărturisească și pentru ceilalți.
De multe ori crucea lui Hristos a fost înlocuită cu eu-l personal, dar nimeni nu poate face lucrarea pe care a făcut-o El și de aceea omul trebuie să rămână un exponent și un mărturisitor al dragostei lui Dumnezeu și al lui Hristos în această lume. De multe ori Bisericile s-au umplut de vorbe și s-au golit de duhul lui Hristos, nu mai există altruism și smerenie ci doar egoism și mândrie. Dumnezeu a pus Duhul Său cel Sfânt în inima fiecăruia dintre noi pentru ca noi să-i aparținem și să ne aparținem unul celuilalt. Oamenii nu au nevoie de explicații și păreri dogmatice, ci de o inimă caldă, de îmbrățișări. Uneori cuvintele sunt de prisos dar atitudinea poate motiva mulți oameni să vină la Hristos. Diversitatea creată și lăsată de Dumnezeu este frumoasă dacă este trăită în unitate în Hristos. Isus Hristos a murit pentru toți și va reveni pentru toți cei care păstrează această unitate.
Vrem să fim credibili în fața celorlalți arătând calea cere ne unește, pregătirea pentru revenirea lui Hristos, acesta este țelul nostru. Este important să trecem peste prejudecățile care ne separă și să ne străduim să formăm unitatea în Hristos, a spus Apostolul Cone. Isus Hristos s-a rugat pentru toți și noi trebuie să facem la fel. În lumea în care trăim s-a uitat ce însemnă această unitate, fiecare luptă pentru dreptatea lui, să-l lăsăm pe Dumnezeu să-și arate dreptatea Lui.
Dumnezeu este chipul lui Isus Hristos, Cel plin de dragoste, milostiv, îndurător, iertător, Cel care a unit cerul cu pământul și ne cere și nouă să ne unim unul cu celălalt pentru a fi uniți cu cerul.
Unitatea Bisericii nu constă în numărul enoriașilor, ci în legăturile statornice, puternice între sufletele care-și împărtășesc credința, fiind astfel o mărturie în fața tuturor celorlalți.
Au conslujit Preotul Daniel Matei și Evanghelistul districtual Dumitru Lunea.
Transmisia integrală a Serviciului Divin al Apostolului Cone poate fi urmărită la:
https://youtube.com/live/VzBXUcfrhqo