Apostolul a fost însoțit de Episcopul Cristian Lunea, de conducători districtuali și de slujitori din districtul București. Au participat frați și surori din întreg districtul, precum și invitați.
Cuvântul ales de Apostol din Sfânta Scriptură a fost din 1 Petru, capitolul 5, versetele 8 și parte din versetul 9:
„Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă...”
Oamenii eșuează atunci când îl îndepărtează pe Dumnezeu și nu mai devine prioritate în viața lor. Credința nu este lăsată zadarnic omului, noi avem un viitor în Isus Hristos și credința ne călăuzește pașii dacă râvnim la acest viitor. Dacă facem acest lucru nu vom regreta niciodată pentru că Dumnezeu nu a dezamăgit pe nimeni. Avem nevoie de comuniune pentru a depăși obstacolele din calea noastră.
În rugăciunea Tatăl Nostru, tematizată în această lună, este necesar să înțelegem esența ei după cum ne-a învățat Isus Hristos, ea cuprinde toate nevoile și grijile noastre. Avem nevoie de iertare pentru că suntem imperfecți, dar și noi trebuie să fim capabili să iertăm la rândul nostru, chiar dacă uneori este greu.
Apostolul Petru transmite avertismente pentru cei prigoniți și încercați de primejdii și le spune ce trebuie să facă pentru a le putea depăși. Cuvântul lui Dumnezeu este mereu de actualitate și pentru viitorul nostru, El vrea să ne ajute să ajungem prin Isus Hristos în Împărăția Lui.
A fi treaz și a veghea sunt elemente de bază ale credinței noastre. Diavolul încercă să ne facă să ne simțim confortabil și să nu ne lipsească nimic. Acesta este un pericol, a spus Apostolul, a fi treaz însemnă a fi vigilent pe plan spiritual pentru a putea evita pericolele determinate de păcat. Dumnezeu ne oferă în Casa Lui posibilitatea de a ne îndepărta păcatul din suflet și inimă și de a ne curăța sufletul. Să-l prioritizăm pe Dumnezeu nu doar în situații dificile, ci în fiecare clipă a vieții noastre, să fim vigilenți, să nu adormim.
Starea de veghe ne ajută să rămânem în cetatea lui Dumnezeu, să ne putem păzi pe noi și pe cei comunitatea Domnului. Ne pasă și de cei care s-au îndepărtat de Dumnezeu, să-i ajutăm să înțeleagă că fără un Păstor suntem expuși pericolului care vine din partea celui rău. Potrivnicul răcnește și vrea să ne amăgească cu confortul acestei lumi, cu promisiuni deșarte, să ne îndepărteze de turmă și să ne facă vulnerabili. Să simțim prin Sfântul Duh comuniunea pe care Dumnezeu ne-a dat-o și care ne leagă, să responsabilizăm mai mult această legătură. Acest leu răcnește pentru că vrea să sperie și să pună la îndoială legătura noastră cu Dumnezeu, în Cartea lui Iov putem vedea acest exemplu.
Dumnezeu ne-a promis că, indiferent ce se va întâmpla în viața noastră, va rămâne alături de noi și nu ne va părăsi niciodată, cu condiția să nu ne îndepărtăm sau izolăm de El.
Apostolul Petru nu ne îndeamnă să fugim de rău, ci să luăm viața în piept și să ne împotrivim lui tari în credință. Credința este un scut de bază pentru sufletele și viața noastră.
Au conslujit Episcopul Cristian Lunea și Preotul Daniel Matei.
După sărbătorirea Sfintei Cine pentru comunitate, Apostolul Cone, prin intermediul Prezbiterului districtual Constantinescu și Evanghelistului districtual Lunea, a oferit Sfânta Cină pentru sufletele din eternitate.
Serviciul Divin festiv a continuat cu binecuvântarea pentru Nunta de Aur oferită familiei Episcopului la pensie Titu Anton și soției sale, Emilia.
După încheierea Serviciului Divin, toți participanții au sărbătorit cu bucurie împreună printr-o masă frățească.
Transmisia integrală a Serviciului Divin al Apostolului Cone poate fi urmărită la:
https://youtube.com/live/mZT52b0EG5Y