Căutare comunitate
și district

 

Binecuvântări

Cu ocazia anumitor evenimente din viață, creștinii nouapostolici primesc binecuvântarea lui Dumnezeu. Împuterniciți să realizeze acțiuni de binecuvântare - care nu sunt acțiuni sacramentale - sunt apostolii și toți slujitorii care au o însărcinare spirituală preoțească.

 

Confirmare
 

Confirmare

Acțiunea de binecuvântare are loc după ce confirmanzii au rostit jurământul de confirmare și după ce și-au mărturisit credința în Dumnezeu, dar și dorința de a-și trăi viața în credință și ascultare față de El. După o rugăciune a conducătorului Serviciul Divin, el oferă binecuvântarea prin punerea mâinilor.

Cununie
 

Cununie

În cadrul Serviciului Divin de cununie, soții primesc binecuvântarea lui Dumnezeu. Acțiunea de binecuvântare are loc după ce soții au jurat cu Da, înaintea lui Dumnezeu și a comunității, să își fie fideli, să se sprijine în toate situațiile și să meargă împreună pe drumul vieții.

La un Serviciul Divin, soții pot primi, dacă doresc, binecuvântarea pentru următoarele aniversări: nunta de argint (25 de ani), nunta de rubin (40 de ani), nunta de aur (50 de ani), nunta de diamant (60 de ani), nunta de safir (65 de ani), nunta de platină (70 de ani) și nunta coroanei (75 de ani). Pe legământul de căsnicie se pune din nou binecuvântarea lui Dumnezeu, iar soților li se urează în continuare ocrotirea și însoțirea Lui.

Alte acțiuni de binecuvântare
 

Alte acțiuni de binecuvântare

Numirea într-o însărcinare spirituală, precum și sfințirea unei Biserici într-un Serviciu Divin sunt, de asemenea, acțiuni de binecuvântare.

Chiar și ceremonia funerară conține o acțiune de binecuvântare (predarea trupului neînsuflețit, ultima binecuvântare).

Cu ocazia logodirii se poate, de asemenea, dărui o binecuvântare specială.

Dăruirea binecuvăntarii prenatale se desfășoară în afara Serviciului Divin. Această acțiune de binecuvântare o vizează pe mamă și se face la dorința ei; binecuvântarea aduce beneficii atât mamei, cât și copilului nenăscut.