Copiii au parte de primele experiențe de credință în casa părintească: Acolo unde familia se roagă împreună, iar relația dintre membrii ei și relația cu semenii este plină de iubire și înțelegere, se pune temelia unei vieți trăite în învățătura lui Isus. Oferta de îngrijire sufletească susține și completează educația în credință din casa părintească.
De mici, copiii își au locul în comunitate. Ei sunt bineveniți la Serviciile Divine și sunt invitați la activități bisericești specifice vârstei lor: școala de duminică pentru preșcolari, școala de duminică, ore de religie, ore pentru confirmanți. În acest mod sprijinim eforturile părinților de a educa creștini nouapostolici maturi și responsabili.
Pentru copiii de la școala de duminică, de la orele de religie și orele pentru confirmanți, au loc Servicii Divine regulate. Ei se pregătesc pentru Serviciul Divin prin muzică și jocuri de rol. Serviciul Divin se ține într-un limbaj potrivit copiilor și cu participarea lor directă (dialog). După Serviciul Divin există și alte posibilități de a mai petrece timp împreună.
Copiii, profesorii și îngrijitorii de la școala de duminică se adună la Zile ale copiilor, la nivel regional sau districtual. Ei participă împreună la Servicii Divine, la masă, la joacă și voie bună.
Îngrijirea sufletească este un element important și o punem la dispoziția copiilor de toate vârstele. Copiii culeg primele experiențe de credință în casa părintească. Acolo unde familia se roagă împreună, iar relația dintre membrii ei și cea cu semenii este plină de iubire și înțelegere, se pun bazele unei vieți trăite după valorile învățăturii lui Hristos. Atunci când copiii înțeleg importanța lor în centrul comunității, ei simt ajutorul spiritual și profită de diversele activități bisericești, de la ore de religie până la servicii Servicii Divine pentru ei.
Încă de mici, copiii își au locul lor în comunitate. Sunt bineveniți la Serviciile Divine și sunt invitați la activități bisericești specifice vârstei lor: școala de duminică pentru preșcolari, școala de duminică, ore de religie, ore pentru confirmanzi. În acest mod sprijinim eforturile părinților de a educa creștini nouapostolici maturi și responsabili.