Serviciul Divin de Învierea Domnului a fost deschis prin cântecul „Hristos a înviat”.
Dupa citirea lecturii biblice din Ioan 20, 1-10. 19-23, apostolul a citit cuvântul din 1 Corinteni 15, 20.21:
„Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.”
Învierea lui Hristos este garanția învierii noastre, a fost mesajul Serviciului Divin de Paști.
Dumnezeu ne dovedește că merită să fim în casa Lui la această sărbătoare minunata și să ne convingem ca Domnul este Cel care a biruit moartea și mormântul și care a înviat. Învierea Sa este și învierea noastră atâta timp cât credem și îl urmăm pe Isus Hristos, a spus apostolul la începutul predicii.
Fiind purtați de valurile vieții și de suferințele purtate în trupurile noastre slabe, uităm esențialul: învierea, viitorul fiecăruia dintre noi. Învierea lui Isus Hristos este poarta deschisă către viitorul fiecărui creștin, către Împărăția cerului. Să nu ne oprim la mormânt, mormântul a fost gol, după cum relatează Evangheliile.
În comunitatea din Corint apostolul Pavel s-a confruntat cu negarea credinței în înviere și astfel cu atacarea fundamentului credinței creștine. Nici astăzi mulți oameni nu înțeleg ce înseamnă învierea. Învierea lui Isus nu este reanimarea unei persoane moarte, ci o transformare într-un trup indestructibil, trupul de slavă în care nu mai există nici suferință, nici nevoi și care va exista veșnic. Cu acest trup al învierii a venit Isus Hristos în mijlocul ucenicilor Săi, El a fost cel dintâi rod, primul dintre cei morți pe care Dumnezeu l-a înviat.
Apostolul Pavel a spus că dacă contestatarii învierii ar avea dreptate, atunci nici Hristos nu a înviat și credința este zadarnică, nu are putere vindecătoare. Pavel subliniază nădejdea creștinilor: După cum prin Adam a intrat în lume păcatul și moartea tuturor oamenilor, învierea lui Hristos duce la învierea tuturor oamenilor, căci Dumnezeu a biruit puterea morții prin acțiunea Sa în Isus Hristos.
Să nu încercăm cu mintea noastră să căutăm dovezi ale învierii, a spus apostolul Cone, ci să ne convingem inima și sufletul că învierea este totul. Învierea este partea esențială a credinței fiecăruia dintre noi. Prin învierea lui Isus moartea nu mai are putere. Să ne punem întrebarea: Ce înseamnă pentru mine învierea lui Isus Hristos? Domnul ne-a arătat că viața este mult mai mult decât putem noi să ne imaginăm și nu vom putea să înțelegem decât urmându-L pe Isus Hristos și calea pe care El a lăsat-o aici, pe pământ.
Învierea ne dă speranță pentru viața veșnică și ne putem gândi la momentul când vom putea să trăim comuniunea cu Dumnezeu într-o lume desăvârșită în dragostea Lui, care a biruit moartea și mormântul și ne dă nădejnea revederii cu cei care au adormit în Hristos.
Prin călăuzirea Sfântului Duh putem să dăm mărturie despre înviere trăind o viață cu nădejdea în propria înviere, arătînd o credință plină de speranță și sens și slujind oamenilor cu fapte bune. Dumnezeul trinitar căruia îi aparțin este Dumnezeul vieții, al păcii și al iubirii, și nu al morții.
Au conslujit presbiterul districtual Constantinescu și evanghelistul districtual Lunea.
Atmosfera de sărbătoare trăită de participanți a fost întreținută cu cântece de slavă și de laudă înălțate către Domnul Cel înviat.
Serviciul Divin de Paști poate fi urmărit integral la următoarea adresă:
https://youtube.com/live/tFBsEKv24lM