Apostolul Vasile Cone a oficiat această căsătorie și la baza Serviciului Divin de căsătorie a stat cuvântul din Epistola lui Pavel către Filipeni, capitolul 4, versetul 8:
„Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta bună, și orice laudă, aceia să vă însuflețească.”
Apostolul a transmis un mesaj către tânăra pereche, dar și către toți participanții la acest eveniment festiv, și anume:
„Evanghelia lui Isus să vă însuflețească în călătoria voastră!”
Apostolul Pavel i-a sfătuit pe cei din Filipi în acest sens și el a dorit ca comunitatea să aibă principii clare în credința lor de a-l urma pe Domnul. La fel și în timpul de azi, prin apostolatul lui Isus se dorește ca cei credincioși să păstreze aceste principii și acestea să devină un mod de viață.
În căsătorie trebuie să existe reguli clare care să ducă la o bună conviețuire și la o viață armonioasă în relația de cuplu. Apostolul a explicat frază cu frază, și anume:
- ”tot ce este adevărat”, ce este adevărat? Dumnezeu în Sfânta Treime este adevărat, prin creație, prin revelarea Fiului și azi a Sfântului Duh este adevărat, indiferent câți ar încerca să conteste acest adevăr.
- ”tot ce este vrednic de cinste”, cine este vrednic de cinste? Tatăl nostru Ceresc, Lui i se cuvine cinstea întotdeauna, lui Isus de asemenea i se cuvine cinstea și Sfântului Duh.
- ”tot ce est drept”, ce este drept? Dumnezeu este drept și în El nu există decât dreptate.
- ”tot ce este curat”, cine este curat? Numai Dumnezeu este desăvârșit în curățenie, Isus Fiul lui Dumnezeu și Sfântul Duh. În Sfânta Treime nu există necurățire.
- ”tot ce este vrednic de iubit”, ce este vrednic de iubit? Nici aici nu există un alt răspuns decât cele de mai sus și anume Dumnezeu în Sfânta Treime. Iubirea aceasta se datorează faptului că El ne-a iubit mai întâi și din dragostea Lui suntem ce putem să fim azi.
- ”tot ce este vrednic de primit”, ce este vrednic de primit? Vrednic de primit este Dumnezeu Fiul care bate la ușa inimii noastre în fiecare clipă.
- ”orice faptă bună”, ce este o faptă bună? Tot ce aduce bucurie și împlinire semenului nostru și cine este promotorul faptelor bune? Dumnezeu, Fiul și Sfântul Duh.
- ”orice laudă” - și aici se pune întrebarea: cui i se cuvine lauda? Lauda i se cuvine lui Dumnezeu, care ne-a oferit Harul din jertfa lui Isus.
- ”aceasta să vă însuflețească” - din tot ce a fost arătat mai sus, se poate vedea foarte clar că Dumnezeu este în toate aceste aspecte descrise.
Acum dați-mi voie sa aduc aceste sfaturi la căsnicia care se întemeiază azi aici:
- O căsnicie fără de adevăr ar fi clădită pe minciuni și asta ar duce la prăbușirea ei foarte repede. Adevărul trebuie să stea la temelia unei casnicii chiar și atunci când se fac greșeli, prin adevăr se pot corecta aceste greșeli.
- O căsnicie care nu este cinstita, așa cum spune apostolul Pavel în Evrei 13.4 „Căsnicia să fie ținută în toată cinstea și patul să fie nespurcat”... este sortită destrămării.
- Este drept să ne iubim și respectăm unul pe celălalt, este drept să ne respectăm legământul făcut.
- O căsnicie în care nu tronează principiul curățeniei va aduna multe gunoaie iar într-un astfel de loc cu siguranță nu se poate conviețui. Nimeni nu este fără de greșeală, dar este foarte important să nu se persiste în ea și aceasta să fie curățată prin căință și iertare.
- Este vrednic ca fiecare într-o căsnicie să se simtă iubit, atâta timp cît fiecare se străduiește să fie vrednic de iubirea celuilalt. Această vrednicie se capătă prin sentimente curate și dezinteresate ale dragostei, faptele trebuie să vorbească mai mult decât cuvintele.
- Este, de asemenea, vrednic să ne primim unul pe celălalt cu toată inima, atât în momentele bune cât și în cele mai puțin bune. Inimile să rămână deschise pentru a se primi una pe cealaltă până la capăt.
- Faptele bune trebuie să însuflețească o căsătorie, dorința de a-l vedea pe cel de lângă tine fericit să devină un principiu al faptelor bune.
- Cine nu știe să îi mulțumească soțului, soției pentru eforturile făcute, pentru dăruire, pentru toate lucrurile frumoase, nu poate să fie fericit și într-o astfel de relație nu vor exista motive de a rămâne unul lângă celălalt.
Pentru că la început s-a arătat că în toate aceste aspecte este Dumnezeu și sfatul este ca aceste lucruri să ne însuflețească, atunci nu rămâne decât să îl luăm pe Dumnezeu în Sfânta Treime în căsnicia noastră și să îl punem garant peste aceasta și atunci vom reuși.
La Serviciul Divin de căsătorie au participat peste o sută de invitați, care alături de frați și surori au creat o atmosferă de sărbătoare și bucurie în comunitate.
După doar două săptămâni, Apostolul Vasile Cone a fost din nou prezent în comunitatea din Baia Mare, unde de această dată fiul prezbiterului districtual Conea Dorel a putut să primească binecuvântarea de căsătorie alături de viitoarea lui soție. Bogdan și Ioana, cei doi tineri, au pregătit din timp acest eveniment și au avut lângă ei peste două sute de invitați, precum și frați și surori din comunitate care au creat o atmosferă de mare sărbătoare.
Înaintea Serviciului Divin de căsătorie a fost oficiată căsătoria civila prin prezența primarului Municipiului Baia Mare, Doru Ioan Dancus în Biserica noastră de aici.
Apostolul a folosit un cuvânt din cartea prorocului Hagai, capitolul 2, versetul 5:
„Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi, când ați ieșit din Egipt, și Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeți !”
Mesajul către tânăra pereche și către cei peste 300 de participanți a fost:
Să rămânem credincioși legământului făcut față de Dumnezeu și față de partener, parteneră.
Apostolul a continuat cu câteva explicații și anume:
Hagai din ebraică înseamnă sărbătoare. Este frumos ca fiecare pereche să facă din căsnicia lor o sărbătoare continuă, astfel încât bucuria și dragostea să nu se sfârșească niciodată.
La aproximativ 15-18 ani după întoarcerea poporului din robia babiloniană, acesta căuta să își recupereze terenurile și bunurile de care a fost deposedat atunci când a fost dus în robie, lăsând Templul în paragină. Dumnezeu le vorbește prin proroc să se ocupe mai întâi de rezidirea Templului și celelalte lucruri vor veni, să își facă priorități în viața lor.
La baza unei căsătorii stă legământul făcut între mire și mireasă și consimțit de Dumnezeu, această căsătorie trebuie să aibă câteva priorități clare pentru a face din căsnicie o sărbătoare.
Evanghelia ne oferă aceste sfaturi prețioase pe care trebuie să le punem în programul nostru de viață în cuplu, și anume:
- „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” Matei 6.33
- „Fiți credincioși până la moarte” Apocalipsa 2.10
- „Și cei doi vor fi un singur trup” Matei 19.5
- „Căsătoria să fie ținută în toată cinstea” Evrei 13.4
- „Eu sunt cu voi” Matei 28.20
- Căutați să faceți în viața voastră de căsătorie o prioritate de a căuta mereu Împărăția lui Dumnezeu, aceasta nu o veți găsi în lucrurile materiale, ci în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, în comunitatea copiilor lui Dumnezeu.
- A fi credincioși unul celuilalt și împreună lui Dumnezeu, trebuie să fi o dorință și un principiu de netăgăduit.
- Cum Dumnezeu la început a făcut din unul doi, prin căsătorie El dorește ca din doi să facă unul. Să vă comportați unul cu celălalt așa cum vă comportați cu propriul vostru trup, cu multă grijă și atenție.
- Fidelitatea în căsătorie trebuie să fie un pilon al stabilității și încrederii.
- În căsătorie, ca și în viață, apar și situații mai dificile, acestea pot crea teamă, aici credința în Dumnezeu ne vorbește mereu: „nu vă temeți Eu sunt cu voi”. Unul lângă celălalt și împreună lângă Dumnezeu, este tot ce poate să alunge teama din viața de cuplu și de zi cu zi.
La finalul Serviciului Divin de căsătorie toți participanții au felicitat tânăra pereche și le-au cântat „La mulți ani!”. Într-o atmosfera de sărbătoare frații și surorile, împreună cu invitații au putut să servească câte o prăjitură și să discute despre credința noastră. Primarul Municipiului Baia Mare a felicitat, de asemenea, tânăra pereche și credincioșii din Biserica Nouapostolică.